Marţi va fi grevă de o zi în administraţia publică
Articol de , 10 iulie 2016, 12:34
Decizia a fost luată după ce vineri au eşuat negocierile dintre reprezentanţii funcţionarilor şi cei din Ministerul Muncii, pe marginea revendicărilor salariaţilor.
La inceputul acestei saptamani, angajatii din administraţia publică locală au blocat activitatea timp de o oră.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a avertizat că s-ar putea ajunge la grevă pe termen nelimitat, dacă revendicările nu sunt soluționate.
Angajații din primării și consilii județene se consideră discriminați în raport cu cei din administrația centrală, care, spun ei, au beneficiat de creșteri salariale de până la 70%.
Revedicările FNSA sunt: acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, acordarea voucherelor de vacanţă, majorarea cu 25 la sută a salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală, precum şi eliminarea în totalitate a Articolului 3 (1)(4) din OUG nr. 20/2016, care restrânge aplicarea ordonanţei la personalul din educaţie şi din sănătate.