Pleci în concediu pe litoral? Află cum să te ferești de cea mai nouă hoție din stațiunile de la mare!
Articol de Sabina Lapadatescu, 11 iulie 2016, 08:41
Hoții devin tot mai inventivi. Vara aceasta, turiștii, dar și localnicii de pe litoral se confruntă cu o nouă problemă: înşelăciunea prin metoda foaia de hârtie.
„Diverși infractori încearcă să prezinte un handicap pe această coală de hârtie, având trecute câteva date fictive, se apropie de turiștii care servesc masa la unități de cazare din stațiunea Mamaia dar și din municipiul Constanța, invocă o poveste lacrimogenă, iar în momentul în care turistul în cauză este neatent i se sustrage portmoneul. Am avut un caz cu un tânăr care a sustras un portmoneu și colegii nostri au reușit să probeze faptele pentru încă alte șapte infracțiuni folosite cu aceeași metodă în stațiunea Mamaia, dar și pe raza municipiului Constanța”, a declarat Marius Niculescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.
Polițiștii le recomandă celor care întâmpină această situație să apeleze numărul unic de urgenţă 112 pentru a cere intervenţia unui echipaj de jandarmi.