Zeci de percheziții în această dimineață
Articol de Sabina Lapadatescu, 11 iulie 2016, 08:57
Poliţiştii descind în 35 de locaţii din Capitală şi din judeţele Ilfov, Constanţa şi Prahova.
Perchezițiile au loc în cadrul unui într-un dosar de evaziune fiscală cu materiale de construcții.
Anchetatorii au suspiciunea că în perioada 2012-2013 reprezentanții unei firme cu sediul în Capitală au creat un circuit evazionist prin care s-a produs un prejudiciu de aproape 4 milioane de lei.
Prejudiciul total adus bugetului de stat este de aproximativ 3.800.000 de lei, iar suma totală rezultată din circuitul de spălare a banilor este de circa 8.800.000 lei.
Persoanele vizate de anchetă vor fi duse la audieri.