Situație instabilă în Turcia
Articol de , 18 iulie 2016, 20:47
Situația de securitate din Turcia se menține instabilă.
În aceste condiții, românii care se află sau se deplasează pe teritoriul acestui stat sunt sfătuiți să fie precauți și să evite implicarea în evenimente care ar putea degenera în violențe.
Recomandarea vine din partea Ministerului Afacerilor Externe.
Reprezentanții instituției insistă ca românii să se informeze permanent asupra evoluției interne din Turcia și să verifice dacă și cum circulă mijloacele de transport înspre sau dinspre această țară.
Evenimentele din Turcia continuă să stârnească îngrijorare și în rândul comunității internaționale.
Miniștrii de externe ai țărilor Uniunii Europene, reuniți astăzi la Bruxelles, la o întâlnire la care a participat și secretarul de stat american John Kerry, au cerut guvernului turc să mențină calmul și stabilitatea în țară și să respecte instituțiile democratice și statul de drept.
John Kerry, împreună cu șeful diplomației europene, Federica Mogherini, au avertizat autoritățile de la Ankara să nu cedeze tentației unei represiuni generalizate.
Cât despre dorința Turciei de a adera la Uniunea Europeană, Mogherini a spus că nicio țară nu poate accede în spațiul comunitar dacă introduce pedeapsa cu moartea.
Negocierile de aderare între Turcia și Uniunea Europeană au început în anul 2005.