Lucrările de înlocuire a rețelei de termoficare în zona Spitalului Filantropia încep luni
Articol de Stefania Grigore, 21 iulie 2016, 13:31
Radet anunță că lucrările sunt vitale pentru a putea asigura furnizarea energiei termice către mai multe zone din Capitală în sezonul viitor de încălzire.
Porțiunea de rețea care urmează să fie înlocuită este amplasată aproape în totalitate sub calea de rulare a tramvaielor, pe ambele sensuri. Din această cauză se va devia traficul rutier.
Tronsonul de rețea termică ce urmează să fie înlocuit are o lungime de aproximativ 330 metri și este cuprins între intersecția bulevardului Ion Mihalache cu strada Barbu Delavrancea si Muzeului Antipa.
Interventia este necesară din cauza uzurii tronsonului cu o vechime în exploatare de peste 35 de ani.
Termenul de execuție a lucrărilor este cuprins între 75 și 90 de zile, însă acesta poate fi modificat ca urmare a situației din teren.
Acest tronson de rețea alimentează cu agent termic primar zone importante ale Bucureștiului, printre care Iancu de Hunedoara, Dorobanți, Floreasca, Ștefan cel Mare, Aviației sau zona Aeroportului Băneasa.