Înfrângere pentru naționala de handbal feminin a României
Articol de , 22 iulie 2016, 06:39
Tricolorele au pierdut meciul cu Norvegia, scor 32 la 21, în cadrul unui turneu internațional care reprezintă ultima verificare înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio.
Fetele noastre au început bine meciul și au condus la o diferență de două puncte, dar la pauză gazdele au preluat conducerea, iar scorul era deja 12 la 9.
În repriza secundă, diferența de pe tabelă a crescut constant în favoarea Norvegiei.
România și Norvegia sunt adversare și în grupa de la Rio.
Tot ieri, Spania a dispus de Franța cu scorul de 21-17.
Mâine vor avea loc următoarele meciuri: România — Franța de la 18:15 și Norvegia — Spania de la ora 20.30