BNR reacționează după reținerea lui Bogdan Olteanu
Articol de , 29 iulie 2016, 11:08
„În legătură cu reţinerea domnului Bogdan Olteanu, Banca Naţională a României precizează că ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupţie vizează activitatea acestuia desfăşurată înainte de încredinţarea de către Parlament a mandatului de viceguvernator al BNR, conform comunicatului publicat de DNA. BNR menţionează că activitatea instituţiei se desfăşoară normal”, se arată într-un comunicat al Băncii Centrale.
Vă reamintim că viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut, noaptea trecută, de procurorii anticorupţie în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost audiat la DNA pentru cumpărare de influență.
Bogdan Olteanu va fi prezentat astazi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Olteanu este acuzat că în 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și a primit de la un om de afaceri un milion de euro în schimbul numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
Potrivit DNA, banii ar fi fost primiţi prin intermediar, la sediul unui partid politic. În acest dosar sunt cercetate şi alte persoane.
Banca Nationala a anunțat ca atribuțiile viceguvernatorului Bogdan Olteanu vor fi preluate de ceilalți membri ai conducerii executive.