Guvernul va stabili detaliile funeraliilor Reginei Ana a Romaniei
Articol de Marga Tudor, 1 august 2016, 20:31
Guvernul intentioneaza sa declare ziua de 13 august, cand va fi inmormantata Regina Ana a Romaniei, zi de doliu national. Decizia va fi luata in sedinta de miercuri.
In ziua de doliu national, posturile de radio si televiziune si instituţiile de cultura trebuie sa isi adapteze programele, in timp ce drapelul Romaniei va fi arborat in berna, in institutii.
Regina Ana a incetat din viata, astazi, la Spitalul Morges din Elveția, la varsta de 92 de ani. In ultimele clipe, Regina i-a avut aproape pe membri ai familiei si pe Majestatea Sa, Regele Mihai, cel care i-a fost alaturi vreme de 69 de ani.
Casa Regala a anuntat ca intentioneaza ca data inmormantarii sa fie la 11 august, iar ceremoniile funerare regale ar urma sa cuprinda depunerea trupului Reginei la Castelul Peles, la Palatul Elisabeta, inainte de a fi depus in necropola regala a Catedralei Curtea de Arges, unde sunt inmormantati regii Romaniei, de-a lungul celor 150 de ani de regalitate in Romania.
Maine vor fi deschise 3 carti de condoleante, zi in care va fi anuntat si programul funeraliilor. Flori, jerbe sau coroane de flori pot fi depuse la palatul regal. Casa Regala a declarat 40 de zile de doliu.