Bucureștiul va suna mai bine la sfârșitul lunii!
Articol de Marga Tudor, 2 august 2016, 17:52
În weekendul 26 – 28 august, în Parcul Herăstrău vă așteaptă cea de-a treia ediție a festivalului Bucharest GreenSounds Festival. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei. Festivalul oferă de fiecare dată, o experiență completă, prin concertele unor trupe locale și internaționale de renume.
Vor fi amenajate și zone dedicate gastronomiei internaționale, activităților interactive și relaxării. Organizatorii spun că accesul va fi liber.
Invitații acestei ediții sunt Mando Diao, N.O.H.A, Mad Caddies si Koop Oscar Orchestra.
Pe 26 august, în prima zi a festivalului, îi veți putea cunoaște pe SCARECROW, o trupa din Toulouse, Franța, care aduce pe scenă un stil neconvențional, o fuziune interesantă între cântecele născute pe câmpurile de bumbac din anii ’20 și ritmurile urbane din marile orașe ale anilor ’80, un experiment unic de Blues Hip Hop care se autointitulează drept „muzica de protest a secolului XXI”.
N.O.H.A. – (Noise of Human Art) este o trupă activă încă din anul 1995 și recunoscută pentru deschiderea către mixuri de stiluri precum drum&bass, world music și energy loaded grooves. Trupa se remarcă prin pasiunea pentru muzica tradițională și abordarea multiculturală care îmbină într-un mod armonios diferite stiluri muzicale. Cu ei vă puteți întâlni tot pe 26 august, în Parcul Herăstrău!
STRUNG OUT, trupa americană de punk rock vine din Simi Valley – California, în București, pe 27 august. Aceștia s-au dovedit a fi unul dintre cele mai inovatoare și versatile acte punk melodice din toate timpurile, cu spectacole în nenumărate țări din întreaga lume.
Tot în cea de-a doua zi a festivalului, din Santa Barbara, California vin cei de la MAD CADDIES, care aduc în line-up-ul festivalului un mix de influențe reggae, punk, ska și pop, cu melodii diferite ca stil, dar, totuși, coerente atunci cand ajungi să îi cunoști. Activi din 1995, cu șase albume lansate și peste 400.000 de exemplare vândute, Mad Caddies demonstrează că, deși tendințele se schimbă, muzica lor dinamică a devenit tot mai ascultată.
MANDO DIAO, trupa de indie-pop-rock originară din Suedia, încheie cea de-a doua seară a festivalului cu un show plin de energie, combinând ritmurile vechiului garage rock cu blues, indie, alternativ și pop.
Formația OTROS AIRES, care îmbină într-un mod original tangoul clasic și muzica electronică cu versurile și ritmurile contemporane, vine din Argentina pe 28 august, la BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL, cu un show audiovizual de excepție, oferind o experiență muzicală unică din curentul nuevo-tango.
KOOP OSCAR ORCHESTRA, un proiect muzical din Suedia, creat de Oscar Simonsson, fost compozitor și producător al trupei Koop, concertează în Parcul Herăstrău, pe 28 august, prezentând o fuziune de muzică clasică, electronică și jazz, care împrumută pe alocuri sunete de cabaret și swing.
Cu o experiență muzicală îndelungată, londonezii THE HERBALISER se alătură festivalului în cea de-a treia zi, cu un concert live care promite să surprindă prin sunetul original și stilul abordat.
Pe lângă artiștii internaționali, îi veți putea asculta pe cei de la Subcarpați, care vin la BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL să își lanseze un nou album, în prima zi a festivalului, într-un concert care se va transforma într-o experiență sonoră de neuitat.
Tot în prima zi, Fanas, Pistol cu Capse, Jurjak și E.M.I.L urcă pe scenele din Parcul Herăstrău.
În cea de-a doua zi DJ Hefe, RoadkillSoda, Harlequin Jack, Vița de Vie, The Kryptonite Sparks și Cred Că Sunt Extraterestru care își lansează albumul tot în cadrul festivalului, sunt responsabili cu muzica bună, iar Groove Therapy cu Eugen, Otherside, Lucia & Muse Quartet, Soul Serenade, Omelette și Helen sunt cei care concertează la GreenSounds în cea de-a treia zi de festival, alături de artiștii internaționali.
București FM este partener media al evenimentului.