Continuă ancheta la Spitalul CF2 din Capitală!
Articol de Sabina Lapadatescu, 2 august 2016, 11:44
În această dimineață, procurorii și polițiștii au ridicat mai multe documente, în cazul femeii care a primit o transfuzie greșită de sânge la Spitalul CF2.
Ancheta vizează o posibilă faptă de vătămare corporală din culpă.
Amintim că femeia a fost internată cu diagnosticul de cancer de col uterin la Spitalul CF 2 și, după ce a primit transfuzia greșită, a fost transferată la Spitalul Universitar.
În acest moment starea ei este în continuare gravă, dar nu mai este intubată.
Ministerul Sănătăţii a deschis o anchetă şi a descoperit că unitatea de transfuzii a spitalului nu era autorizată.
În plus, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei.