Evenimente de neratat astăzi în Bucureşti
Articol de , 10 august 2016, 12:12
CINEMA
La Cinema Elvira Popescu sunt proiectate, de azi până vineri, cele trei filme din varianta modernă a celebrei colecţii de povestiri „1001 de nopţi” convertită într-o trilogie cinematografică de cineastul portughez Miguel Gomes. Deseară de la ora 18.30’ puteţi viziona prima parte, „The Restless One”, în care Şeherezada povesteşte necazurile abătute asupra ţării unde se visează balene şi sirene, în timp ce şomajul se răspândeşte.
În Grădina cu filme a Creart, de la ora 21 începe o nouă seară de film românesc, criticul Ileana Bîrsan prezentând 4 scurtmetraje din programul Festivalului Internaţional de Film Transilvania: „Şapte luni mai târziu”, „Ferdinand 13”, „O faptă bună” şi „4:15 PM Sfârşitul lumii”. Vizionarea va fi urmată de o conversaţie cu o parte din membrii echipelor filmelor.
MUZICĂ
În cadrul Festivalului „Vara Magică” 2016, violonista Ioana Cristina Goicea şi pianistul Răzvan Costin Filipoiu susţin un recital extraordinar, de la ora 19.30’, la Ateneul Român. În program: Ciaccona din Partita a ll-a, în re minor de J.S. Bach; Sonata nr. 6, în La major de Beethoven; Sonata a lll-a „în caracter popular românesc” de Enescu şi Variaţiuni pe o temă originală, op. 15, de Wieniawski.
EXPOZIŢIE
La Muzeul „George Severeanu”, din Str. H. Coandă nr. 26, sector 1, este vernisată, la ora 19, expoziţia „Istoria circulaţiei monetare în Bucureşti şi în împrejurimi”, organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti şi deschisă până pe 2 aprilie 2017.
CARTE
În Sala Foaier a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, de la ora 17 are loc lansarea cărţii „Roma inedită / Roma inedita”, de Rodica Fleşariu Marinescu într-o ediţie bilingvă româno-italiană.
Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează, de la ora 19 la Galeria Romană, evenimentul de lansare a volumului „Poezia generaţiei ʼ80: intertextualitate şi «performance»” de Emilia David. Alături de autoare sunt invitaţi: Mircea Anghelescu, Florin Iaru şi Ion Bogdan Lefter. Moderator: Ioan Cristescu.
ATELIER
În cadrul programului „Atelierul de vacanţă”, Muzeul Naţional de Istorie a României organizează, în zilele de miercuri şi vineri de până la sfârşitul lunii august, atelierul educativ „Simboluri ale strămoşilor noştri”, începând cu ora 11, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12.