Hotel inedit în Alpii Elveţieni
Articol de Stefania Grigore, 10 august 2016, 10:26
Hotelurile în aer liber sunt tot mai populare. Doi artişti şi un om de afaceri au creat un hotel amenajat în Alpii Elveţieni, la 2.000 de metri altitudine. Când vorbim despre amenajarea acestuia, de fapt putem spune doar un pat şi o noptieră înconjurate de natura sălbatică.
Stilul minimalist adoptat de artişti este unul extrem, întrucât oaspeţii nu au la îndemână toaletă şi sunt nevoiţi să se descurce cum pot. În schimb, vizitatorii din Null Star hotel au room service şi un valet care le aduce micul dejun chiar în pat. Persoana care deserveşte clienții locuieşte aproape de camera în aer liber, într-o cabană mică, unde pregăteşte mâncarea pentru vizitatori.
Deşi o noapte de cazare în aer liber costă 235 de euro, proiectul are un succes de invidiat, iar camerele hotelului au fost deja rezervate pentru toată luna august. Clienții dau aceşti bani doar pentru priveliştea de vis care îţi taie respiraţia.