Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost depus la Palatul Regal
Articol de , 10 august 2016, 20:52
La sosirea în Bucureşti, a avut loc un scurt ceremonial militar şi religios, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Familiei Regale.
Aici a fost oficiată o rugăciune catolică, prezidată de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu, în prezența reprezentantului Patriarhiei Române, IPS Iosif, mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale.
Joi, 11 august, şi vineri, 12 august, de la ora 8 la ora 22, toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal, intrarea fiind liberă, iar accesul presei permis.
Astăzi, reprezentanții statului, diplomați și clerici au prezentat condoleanțe la sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana, la Castelul Peleș.
Au fost depuse coroane de flori din partea majorității ambasadelor la București.
De dimineată și-a prezentat omagiile președintele Klaus Iohannis, care a semnat și în cartea de condoleanțe.
La Sinaia au mai mers premierul Dacian Cioloș și președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
O delegație a Radio România, condusă de președintele-director general Ovidiu Miculescu, a depus o coroană de flori.
Postul public de radio a fost înființat în anul 1928 prin decret regal.
Regele Mihai I nu participă la înmormântarea Reginei Ana şi a anunţat că va rămâne pe perioada funeraliilor regale în reşedinţa din Elveţia.
Slujba de înmormântare a Reginei Ana este programată pentru sâmbătă, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Regina Ana a murit pe 1 august, la Spitalul din Morges, în Elveția.
Ultimele funeralii regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum.