Nicolae Păun, judecat în stare de libertate
Articol de Sabina Lapadatescu, 16 august 2016, 21:22
Deputatul Nicolae Păun va fi judecat în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins astăzi contestaţia DNA împotriva deciziei de revocare a controlului judiciar.
Decizia este definitivă.
Instanţa supremă a decis, în 3 august, revocarea acestei măsuri în cazul deputatului Nicolae Păun, în dosarul în care acesta este judecat pentru deturnare de fonduri europene.
Hotărârea a fost, însă, atacată de procurorii anticorupţie.
Nicolae Păun a fost trimis în judecată de DNA pe 20 iulie.
El este acuzat de mai multe infracţiuni, printre care deturnare de fonduri europene, spălare de bani și fals în înscrisuri.
În acelaşi dosar, deputatul Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii și spălare de bani.