Gheorghe Visu – cel mai bun actor!
Articol de Marga Tudor, 21 august 2016, 11:37
Gheorghe Visu a câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de film de la Sarajevo. El a fost recompensat pentru rolul din producția „Câini”, în regia lui Bogdan Mirică.
Este al doilea premiu pe care pelicula îl câștigă la Sarajevo, după ce a luat și Mențiunea Specială a Juriului, potrivit Transilvania Film.
În filmul Câini, Gheorghe Visu revine pe marele ecran cu un rol impresionant. Lui i se alătură Vlad Ivanov și Dragoș Bucur.
O combinație de thriller, film noir și western modern, cum l-au descris criticii, Câini va fi proiectat în lunile următoare în festivaluri din Canada, Danemarca, Israel, Italia, Portugalia, Suedia sau Spania. Filmul va fi distribuit în România, din 23 septembrie.
Filmografia lui Gheorghe Visu cuprinde peste 40 de roluri în filme și seriale, printre care Toate pânzele sus, Faleze de nisip, Să mori rănit din dragoste de viață, Inimă de țigan.De peste 20 de ani, actorul poate fi văzut și pe scena Teatrului Mic din București.