UnderCloud 2016, la final!
Articol de , 1 septembrie 2016, 12:01
S-a încheiat cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru UnderCloud.
Miercuri seară, la ArCuB – Hanul Gabroveni, gazda întregului evenimentului din acest an, a avut loc Gala de decernare a premiilor 2016, într-o atmosferă destinsă, sub ”un singur nor”, al prieteniei.
Cele două prezentatoare au fost regizoarea Chris Simion – Mercurian, cea care a creat și conduce UnderCloud, și prietena sa, actrița Carla – Maria Teaha, directorul executiv al festivalului.
A fost o seară cu emoții, aplauze și bucurie împărtășită de artiști, public și susținătorii acestui demers independent, precum și de voluntarii festivalului.
Profesoara și regizoarea Sanda Manu a făcut din nou parte din juriul festivalului, alături de actorii Dorina Chiriac și George Ivașcu, directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Iuliana Vâlsan și criticul și profesorul Octavian Saiu.
Premiul juriului a fost oferit, la ediţia din acest an, teatrului independent Unteatru.
Spectacolul „Omul pernă”, în regia lui Eugen Gyemant, a obţinut cele mai multe premii în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru UnderCloud. Producția Teatrului Act a primit 4 distincții: Premiul cel mai bun actor – Dan Rădulescu, Premiul pentru cel mai bun spectacol şi cea mai bună regie, și în premieră, la ediţia din 2016 a festivalului s-a decernat Premiul DadaUnderCloud pentru scenografie, acordat de Iuliana Vîlsan colegei sale Maria Nicola, pentru decorul și costumele spectacolului „Omul pernă”.
La categoria Cea mai bună actriţă, premiul i-a revenit Ilonei Brezoianu, pentru rolul din spectacolul "Fata din curcubeu" de Lia Bugnar, producție Godot Cafe Teatru. Iată că, tânara actriță și-a asumat riscul de a veni pe scenă cu o nouă formulă a unui one woman show pe care ani la rând l-a susținut Tania Popa, și a câștigat deja a doua distincție, după ce, în primăvară, obținuse premiul Galei Recitalurilor, de la Bacău.
În afară de premiile decernate de juriu, UnderClod a oferit 3 premii speciale:
Premiul UnderCloud pentru concept, regie şi interpretare a fost împărţit, la ediţia 2016 a festivalului, de spectacolele ”Aleargă, fals jurnal de jogging", one woman show Nicoleta Lefter, şi "Protagonista", un proiect inedit, one to one, creat de regizoarea Mariana Cămărășan, jucat de actrița Florina Gleznea, seară de seară, în fața unui singur spectator. ”Protagonista” a fost de altfel, primul spectacol creat și finanțat de festival.
Premiul „Under Any Cloud” pentru promovarea şi susţinerea generaţiei de tineri de la Cluj i-a fost oferit regizorului Mihai Măniuţiu, managerul Teatrului Național ”Lucian Blaga”.
Premiul de excelenţă a fost acordat de criticul de teatru Octavian Saiu echipei spectacolului „Tragedianul, actorul Alister O’Loughlin şi regizoarea Miranda Henderson. Producția din Marea Britanie a fost prezentată pe scena festivalului, pe 30 august.
Un premiu special i-a fost oferit şi lui Sally Hobson, director al Festivalului Internaţional de la Edinburgh.
UnderCloud a avut loc sub egida programului european "Europe for Festivals. Festivals for Europe" şi a oferit spectatorilor bucureșteni, peste 40 de reprezentații, cu producții româneşti şi internaţionale, spectacole lectură și întâlniri cu personalități de marcă din lumea teatrală.