BucureștiFM îți prezintă agenda evenimentelor culturale de astăzi, 5 septembrie!
Articol de , 5 septembrie 2016, 12:44
TEATRU
Teatrul Naţional găzduieşte, de la ora 20 la Sala Mare, spectacolul „Cafeneaua”, o
bufonadă amară scrisă de Sam Bobrik și Ron Clark ce ne propune să cunoaştem
povestea simplă a unei familii americane: Louise şi Wally Murdock. Protagoniştii
spectacolului sunt: Emilia Popescu, Dana Dogaru şi Horaţiu Mălăele, cel care
semnează şi regia lui.
Tot de la ora 20, Teatrul Metropolis vă propune comedia lui Peter Schäffer
„Amadeus”, regizată de Victor Ioan Frunză şi având în rolurile principale pe Andrei
Huţuleac şi George Costin.
O a treia comedie începe, de la aceeaşi oră 20, la Godot Cafe-Teatru: „Ce ne
spunem când nu ne vorbim” de Chris Simion Mercurian cu Cristian şi Gabriela Iacob,
Ilinca Goia şi Vitalie Bichir.
ANIVERSĂRI
La Centrul Socio-Cultural „Jean Louis Calderon”, de la ora 17 are loc un moment
aniversar dedicat actorului Constantin Codrescu la împlinirea a 85 de ani, organizat de
gazde în colaborare cu Editura „Betta”.
Cu ocazia sărbătoririi a 135 de ani de la naşterea lui George Bacovia, Muzeul
Naţional al Literaturii Române (MNLR) organizează, de la ora 14 la Muzeul Memorial
„George şi Agatha Bacovia”, o dezbatere despre acest scriitor aflat în patrimoniul
naţional. Participă: Silviu Angelescu, Dinu Flămând, Ion Bogdan Lefter, Vasile Spiridon,
Răzvan Voncu. Moderator: George Neagoe.
MUZICĂ
Trupa Timpuri Noi te invită, de la ora 20, la o cântare Perfect(ă), pe terasa Berăriei H.
EXPOZIŢIE
La sala de Expoziţii „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului, are loc, de la ora
18, vernisajul expoziţiei de pictură „Casa părintească” a artistului Paul Surugiu-Fuego.