Curtea Constituțională a amânat decizia privind căsătoria între persoane de același sex
Articol de Stefania Grigore, 20 septembrie 2016, 14:31
Curtea Constituţională a amânat astăzi, pentru a doua oară, decizia privind căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.
Sesizarea a fost depusă de un cuplu format din doi bărbați – un român şi un american – care vor să le fie recunoscută căsătoria oficiată în Belgia.
Potrivit prevederilor actuale din Codul Civil, căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate în străinătate de cetăţeni români sau străini nu sunt recunoscute în România.
Curtea Constitutională a amânat hotărârea în acest caz și în luna iulie, pe motiv că este nevoie de o analiză aprofundată a tuturor dosarelor depuse.