Poliţia Capitalei a lansat primul proiect de prevenire a hărţuirii în şcoli
Articol de Stefania Grigore, 26 septembrie 2016, 15:40
Campania se desfășoară până vineri (30 septembrie), cu ocazia „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.
Proiectul „O mână de prieteni” îşi propune să ofere un model de intervenţie în cazurile de agresiune în rândul copiilor.
Atât victima, cât şi agresorul vor fi tratați din perspectiva nevoilor de siguranță proprie.
Campania pornește de la premisa că nimeni nu este rău, ci doar insuficient ascultat şi ajutat să se dezvolte pozitiv.
Proiectul se desfășoară în mai multe licee și școli generale din Capitală.
Această zi a fost dedicată Prevenirii delincvenței juvenile, polițiștii sau deplasat la Școala gimnzială nr. 1, din orașul Pantelimon, unde au proiectat clipuri audio-video și au purtat discuții libere cu elevii privind cauzele generatoare ale delincvenței și comportamentului deviant, răspunderea penală și încadrarea diferitelor fapte pretabile comiterii de către minori.
Colegul nostru Radu Sofran a fost prezent la eveniment si a stat de vorba cu elevii, directorul scolii si reprezentantii politiei judetului Ilfov.