Zi importantă pentru Maria Sharapova!
Articol de Stefania Grigore, 4 octombrie 2016, 08:49
Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Elveția anuntă astăzi decizia privind apelul sportivei, împotriva suspendării pentru dopaj.
Rusoaica, fost număr 1 mondial și castigătoare a cinci titluri de Mare Șlem, a fost suspendată timp de doi ani de Federația Internatională de Tenis, după ce a fost testată pozitiv cu Meldonium în timpul Openului Australiei din acest an.
Sportiva în varstă de 29 de ani a spus că nu știa că Meldonium este interzis și nu a încercat să folosească o substantă pentru imbunătătirea performanței sportive.
Meldoniumul este o substantă inclusă de Agenția Mondială Antidoping pe lista medicamentelor interzise.
De la începutul anului, peste 150 de sportivi, în special din Rusia, au fost testați pozitiv.