Hackerul „Guccifer” a fost adus în țară
Articol de , 11 octombrie 2016, 17:46
Celebrul hacker „Guccifer” a fost adus în țară, din Statele Unite ale Americii.
El a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde va sta 21 de zile în carantină.
Bărbatul a fost condamnat, luna trecută, la 52 de luni de închisoare, de către un tribunal federal din statul american Virginia.
Hackerul român a contribuit la aflarea faptului că Hillary Clinton a folosit un server privat de e-mail în timp ce era secretar de stat.
Contul conținea circa 2.200 de e-mail-uri cu informații clasificate și alte 22 de nivel Top Secret.
Românul este bănuit că a spart aproximativ 100 de conturi de e-mail în perioada 2012-2014.
Printre persoanele vizate se numără fostul secretar de stat american Colin Powell, o rudă a fostului președinte american George W. Bush și Sidney Blumenthal, un apropiat al lui Hillary Clinton.
În România, hackerul a primit, în 2014, o condamnare de 7 ani închisoare, fiind acuzat că a accesat în mod repetat și fără drept conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din țara noastră.
Printre acestea se află fostul director al SRI, George Maior şi europarlamentarul PSD Corina Crețu, transmite Agerpres.