Distracție în piață
Articol de , 12 octombrie 2016, 21:20
Zilele recoltei în sectorul 6.
Este vorba despre un târg ce se va deschide vineri, 14 octombrie, în Piața Drumul Taberei.
Vizitatorii vor găsi produse românești, atât articole confecționate manual, cât și fructe și legume proaspete.
În plus, în weekend, vor avea loc spectacole la care vor participa interpreți de muzică populară, printre care Mioara Velicu, Mariana Căpitănescu, Constantin Enceanu, Săndel şi Aurora Mihai.
Târgul „Zilele Recoltei” din Piața Drumul Taberei va fi deschis până pe 23 octombrie, zilnic, între orele 10.00 și 19.00.
Intrarea va fi liberă.