Ascultă Radio București FM Live

Evenimente de neratat astăzi în Bucureşti

Evenimente de neratat astăzi în Bucureşti

Articol de , 25 octombrie 2016, 16:13

CINEMA… ŞI NU NUMAI

*  În Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni, de la ora 18:30 au loc: proiecţia filmului „Războiul Regelui”, realizat de John Florescu, şi lansarea cărţii „Anul regal”. Bucureşti FM este partener media al acestui eveniment înscris în rândul celor dedicate aniversării Regelui Mihai I la împlinirea vârstei de 95 de ani.

* La Cinemateca Union, de la ora 19:00 are loc o proiecţie cu premiera „Cinema, mon amour”, documentar realizat de Alexandru Belc ca parte a campaniei „Salvaţi marele ecran” ce prezintă povestea împătimitului cinefil Victor Purice, manager şi fost operator, şi a celor două angajate ale sale, Cornelia şi Lorena, care se luptă zi de zi, pentru a păstra cinematograful Dacia Panoramic din Piatra Neamţ, pe care Victor visează să îl ducă înapoi la gloria de altădată. Filmul este proiectat împreună cu un alt documentar, ca bonus special: „Nunţi, muzici şi casete video”, semnat de Tudor Giurgiu.

* Control Club găzduieşte, de la ora 19:30, lansarea scurtmetrajului „Up Stairs”, film experimental de dans realizat după o idee de Alina Uşurelu şi Irina Marinescu, în care scara este folosită ca pretext performativ şi simbol al spaţiului utilitar / public reactivat şi reinterpretat prin interacţiunea cu corpul, simţurile şi filtrele personale ale interpreţilor: Carmen Coţofană, Istvan Teglas, Cristina Lilienfeld, Catrinel Catană, Irina Strungăreanu şi Momo Sanno. Ambianţa muzicală a evenimentului este asigurată de Călin şi de Florin Ciocan, care semnează şi soundtrack-ul filmului.

* La Cinema Elvira Popescu, de la ora 20:30 este prezentat, în avanpremieră, documentarul „Fraţii Dabija” de Cătălin Drăghici, în care trei fraţi se întâlnesc pentru a petrece o seară împreună, în bucătăria casei în care au crescut şi în care doi dintre ei încă locuiesc, din banalele lor conversaţii dezvăluindu-se o relaţie disfuncţională cu probleme de comunicare. Seara va fi deschisă de scurt-metrajul lui Tudor Cristian Jurgiu „În care eroina se ascunde şi apoi are parte de o întâlnire neaşteptată”, câştigătorul premiului pentru „Cel mai bun film românesc” al ediţiei de anul trecut a Festivalului Internaţional de Film NexT.

MUZICĂ

* Sala Mare a Ateneului Român găzduieşte, de la ora 18:00, a IX-a ediţie a Concertului Regal Caritabil integrată în programul evenimentelor dedicate aniversării Regelui Mihai I la împlinirea vârstei de 95 de ani. Concertul eveniment este susţinut de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, dirijată de maestrul Tiberiu Soare, şi are ca solist pe violonistul Roman Kim. După concert, în foaierul Ateneului, va avea loc expoziţia bursierilor programului Tinere Talente, pentru care se face strângerea de fonduri.

* La sala mică a Ateneului Român, în cadrul Stagiunii de marţi are loc, de la ora 19:00, al doilea recital cameral din seria „Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven”. Violonistul Peter Rosenberg şi pianistul Botond Szoc interpretează sonatele: nr. 3, în Mi bemol major, op. 12 nr. 3; nr. 8, în Sol major, op. 30 nr. 3 şi nr. 10, în Sol major, op. 96.

* Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată organizează, de la ora 19:30, la Scala Floreasca din Bd. Mircea Eliade nr.16, concertul „Jazz Charity Evening”, în beneficiul a 15 copii cu autism, cazuri sociale. Invitaţi: Aylin Cadîr, Irina Sârbu, Puiu Pascu, Alex Man şi Gabriela Costa.

* Elena Morariu şi Sorin Romanescu cântă, de la ora 20:00, în Green Tea.

* Beraria H găzduieşte, de la ora 21:45, un concert prin care trupa „Pasărea Rock” –  Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Ovidiu Lipan Ţăndărică – îşi lansează primul lor album muzical „Legendă”.

FESTIVAL

* În nou inauguratul Club Expirat, din strada Constantin Istrati nr. 1, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Ceaiului şi al Cafelei (Tea&Coffee Festival) are loc o „Seară Braziliană”, ce începe de la ora 19:00, având printre ingrediente: un cocktail delicios pe bază de Pitu Cachaca, băutură mult iubită în Brazilia, un photo corner interactiv de la DoItYourselfie şi un colţ de designer cu accesorii de inspiraţie sud-americană. De la ora 20:30, Grupul Capoeira Alemar România prezintă un demo de capoeira, celebrul dans de luptă adus de sclavii africani în Brazilia, cu iar de la 21:00, VRT pune muzici latino fabuloase.

EXPOZIŢII

* De la ora 19:00, Asociaţia Experimental Project organizează deschiderea expoziţiei celei de-a VII-a ediţii a Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală (IEEB), ce se desfăşoară până pe 25 noiembrie la Victoria Art Center, din Calea Victoriei nr. 12C. Conceptul ediţiei este „Istorii Fabricate. Adevăr şi ficţiune în istoria recentă”. Expun artiştii: Ana Adamović, Ana Hoffner, Cătălin Burcea, Christine Niehoff, Corina Ilea, Judith Saupper, Mihai Zgondoiu, Zsolt Azstalos.

* La Biblioteca Academiei Române, astăzi a avut loc vernisajul expoziţiei personale a graficianului Mircia Dumitrescu, unul dintre cei mai importanţi ilustratori şi îngrijitori de carte din România şi membru corespondent al Academiei Române, deschisă cu ocazia aniversării a 75 de ani de viaţă.

CARTE

* Librăria Humanitas de la Cişmigiu găzduieşte, de la ora 19:00, lansarea cărţii „Rusia. Un mileniu de istorie“ de Martin Sixsmith, unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi realizatori de seriale documentare pentru Radio BBC, despre literatura şi arta rusă, despre moştenirea KGB-ului în Rusia contemporană sau despre scriitorii şi artiştii evadaţi din blocul sovietic. La eveniment vor vorbi: Sabina Fati, Lina Vdovîi, Teodor Baconschi, Ioan Stanomir şi Sever Voinescu. Moderator: Marian Voicu

CONFERINŢE

* Istoricul de artă Oana Marinache susţine, ora 18:30, la Centrul Ceh, conferinţa „Repere cehe în arhitectura românească”, despre activităţile arhitecţilor cehi Anton Onderka, Karl Böhnisch / Carol Benisch şi Karel Zdeněk Líman, care au contribuit substanţial la crearea unor monumente, repere importante în arhitectura românească.

* În cadrul celui de-al treilea sezon al spectacolelor-conferinţă „Round Table Bucureşti”, moderate de muzicologul Valentina Sandu-Dediu în Studioul de Operă şi Multimedia al Universităţii Naţionale de Muzică, de la ora 19:00 are loc o întâlnire cu preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, arh. Şerban Sturdza.

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:59

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO

Este sau nu necesar acest referendum, cum se vor soluționa pe viitor cererile de construire din București, dat fiind numărul redus al angajaților...

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO
Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:46

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume

Fumatul pe parcursul vieții poate sa duca, in medie, la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani, potrivit Institutului Național de...

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume
Activitate sistata, la Registrul Auto Roman
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:31

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman

Situatie fara precdent, la RAR. Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a...

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman
IGSU: 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice, pregătiţi să intervină în contextul fenomenelor meteorologice periculoase
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 16:27

IGSU: 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice, pregătiţi să intervină în contextul fenomenelor meteorologice periculoase

Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din...

IGSU: 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice, pregătiţi să intervină în contextul fenomenelor meteorologice periculoase
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:42

Incendiu la 3 imobile, pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, județul Ilfov

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, județul Ilfov. Au fost...

Incendiu la 3 imobile, pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, județul Ilfov
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 14:52

Cinci persoane, audiate după ce ar fi obligat un bărbat să efectueze tranzacţii bancare de peste 40 de mii de lei

Percheziții în Capitală într-un dosar privind constrângerea unui bărbat de către alte persoane să efectueze tranzacții bancare de 40.700 de...

Cinci persoane, audiate după ce ar fi obligat un bărbat să efectueze tranzacţii bancare de peste 40 de mii de lei
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:20

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți

Târgul Meleti, un eveniment dedicat culturii, inspirației și cărților, organizat de către Andreea Halikias, antreprenor, trainer și...

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:04

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 

Primarul General, Nicușor Dan, a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ultimele detalii în legătură cu organizarea...

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile”