Centrul pentru managementul situațiilor de urgență se mută pe Șoseaua Cotroceni
Articol de Mircea Apostolescu, 28 octombrie 2016, 14:06
Noul sediu al Centrului Integrat de Management al Situațiilor de Urgență de pe Șoseaua Cotroceni este finalizat. În perioadă următoare, se va trece la operaționalizarea centrului, prin mutarea efectivă a reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de urgență, a celor ai SMURD, ai pompierilor și ai Ambulanței. De asemenea vor activa, în cadrul centrului reprezentanți ai Poliției Naționale, ai Jandarmeriei și ai Primăriei Capitalei si ai operatorilor de utilități. Capacitatea dispeceratului este de 80 de operatori, iar aceștia dispun de un videowall ultraperformant, care va permite afișarea, în timp real, a tuturor resurselor disponibile pentru intervenție, în caz de situații de urgență.
Potrivit secretarului de stat în Ministerului de Interne, Raed Arafat, centrul va crea posibilitatea de a gestiona, în mod integrat resursele de intervenție ale diferitelor instituții implicate în situațiile de urgență.
Și butonul pentru alarmarea populației, în caz de dezastre, se va muta tot la noul sediu al centrului din Șoseaua Cotroceni.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea a afirmat că centrul, a cărui construcție a durat trei ani, rivalizează cu cele similare din alte capitale europene. Investiția a totalizat 126 de milioane de euro. Operaționalizarea centrului se înscrie în aceeași direcție de acțiune a întăririi capacității de acțiune insitutii de urgență ca și aprobarea amenajării a 13 noi puncte de plecare a pompierilor și cu crearea Administrației pentru consolidare, a declarat Gabriela Firea.
Centrul are adăpost antiatomic cu o capacitate de 100 de persoane, rezistă la seisme puternice și are autonomie de trei zile, din punct de vedere al energiei. Astfel, clădirea dispune de două sisteme de asigurare a energiei electrice, două generatoare pe combustibil lichid, cu o capacitate de 700 de litri fiecare, plus două rezervoare, cu o capacitate totală de 5 tone.
Operaționalizarea noului sediu al centrului se va face până la sfârșitul acestui an, iar mutarea dispeceratelor ISU și Ambulanței va avea loc într-o noapte de sâmbătă spre duminică, au afirmat reprezentanții instituțiilor implicate.