„SEISM 2016” – la final!
Articol de , 2 noiembrie 2016, 20:39
Modul de lucru între autoritățile centrale și cele județene și locale, trebuie întărit și este nevoie ca fiecare reprezentant să-și cunoască atribuțiile și să acționeze atunci când este necesar.
Aceasta este principala constatare în urma exercițiului „SEISM 2016”.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, transmis AGERPRES, se impune, totodată, îmbunătățirea calității documentelor interne și operative, iar registrul național de capabilități trebuie actualizat periodic.
Cât privește desfășurarea exercițiului, este nevoie de o mai bună coordonare între acțiunile de căutare-salvare și acțiunile ce vizează ajutorarea persoanelor sinistrate (adăpost, apă, igienă, hrană, refacere utilități).
De asemenea, se impune simplificarea procedurilor de luare a deciziilor în cazul calamităților majore.
Referitor la partea medicală, comunicarea cu serviciile de ambulanță județene și spitalele s-a dovedit deficitară în unele situații, iar in privinta tehnicii de intervenție, MAI a constatat că trebuie continuată dotarea unităților cu tehnică performantă de intervenție.
În plus în cazul unui cutremur, Primăria Capitalei poate asigura peste 44 de mii de paturi pentru sinistrați.
În ceea ce privește hrana, Municipalitatea susține că din stocul de alimente se poate asigura o masă pentru 4261 de persoane, timp de 2 zile.
Sursă știre: Agerpres