Una dintre asociațiile celor mai importante posturi de radio și televiziune critică eliminarea taxei radio-TV
Articol de Sabina Lapadatescu, 2 noiembrie 2016, 17:24
Secretarul General al PBI (Public Broadcasters International) i-a adresat o scrisoare președintelui Klaus Iohannis, în care îi cere să nu promulge legea care anulează taxa radio-TV.
”Excelenţei Sale Domnului Klaus Jonannis
Preşedintele României
Administraţia Prezidenţială
Excelenţa Voastră,
Am onoarea şi umila obligaţie de a-mi face cunoscute observaţiile ca jurnalist de o viaţă al audiovizualului public din Japonia pentru care am lucrat mai mult de 40 de ani. Acum am funcţia de Secretar General al PBI (Public Broadcasters International), care este o asociaţie a celor mai importante posturi de radio şi televizune din lume, ca BBC, France Televisions, ARD din Europa, PBS (SUA) CBC (Canada) din America, KBS (Coreea) şi NHK (Japonia) din Asia. Este o organizaţie unică şi privilegiată ce reuneşte manageri ai eşalonului superior cum ar fi preşedinţi şi directori generali ai celor aproximativ 50 de membri. A 25-a Conferinţă Anuală a sa a avut loc la Montreal în luna septembrie a acestui an, iar cea din anul viitor va avea loc în capitala dumneavoastră, Bucureşti şi va fi găzduită de Radio România.
Scriu această scrisoare cu titlu personal, în virtutea experienţei acumulate în cadrul postului public de radio şi televiziune din Japonia, NHK, unde peste treizeci de ani am fost corespondent de presă şi editor şef şi peste 10 ani am lucrat în conducere.
Am fost foarte surprins să aflu că Parlamentul dumneavoastră a votat eliminarea sistemului taxei radio-TV, care a existat mai bine de 80 de ani. Am convingerea că Excelenţa Voastră ştie că taxa respectivă este vitală pentru un sistem sănătos al serviciilor publice de media. Multe dintre posturile europene şi unele din Asia menţin taxa pentru ca aceste servicii să funţioneze.
Ideea se bazează pe faptul că audiovizualul este susţinut în mare măsură de taxele mici plătite de publicul general sau de fiecare gosdpodărie. Prin natura sa, este o taxă foarte diferită de celelate o sută care urmează să fi eliminate prin votul Parlamentului dumneavoastră.
Finanţarea sănătoasă constituie fundamentul unui audiovizual liber, bogat şi diversificat. Societatea civilă modernă nu poate exista fără un audiovisual liber şi de încredere. În orice ţară în care există un public informat şi instruit, iar România este fără îndoială una dintre ele, valoarea şi credibilitatea informaţiei este judecată în funcţie de sursa ei. Dacă publicul simte că postul este părtinitor, nu va avea încredere în ştiri. Taxa radio-TV, încasată direct de la public, este un mecanism atent gândit pentru a susţine sistemul public de media.
Există cazuri în care unele ţări au renunţat la acest sistem, dar atât posturile cât şi publicul regretă această renunţare care a dus la mai puţină independenţă în finanţare şi la insuficient conţinut. Abolirea este uşor de făcut, dar după ce taxa a fost eliminată, întoarcerea la vechiul sistem este foarte dificilă.
Posturile publice de radio şi televiziune din lume aşteaptă decizia înţeleaptă pe care o va lua Guvernul României după ascultarea mai multor voci.
Al dv.,
Toshiyuki Sato
Secretar General
Public Broadcasters International
Special Controller NHK International Inc.”
Aceasta nu este prima scrisoare adresată președintelui pe tema legii taxelor. Mai multe organizații, printre care Asociația Română de Istorie a Presei, Uniunea Creatorilor de Emisiuni Radiofonice, Uniunea Ziariştilor Profesionişti și Asociația Presei Române, au trimis scrisori către Administrația Prezidențială, în încercarea de a-l convinge pe Klaus Iohannis să nu promulge legea taxelor.
Vă reamintim că actul normativ a trecut de Senat și Camera Deputaților. Următorul pas este ca președintele să decidă dacă va promulga sau nu legea. Referitor la acest lucru șeful statului a precizat că ia în calcul retrimiterea documentului în Parlament.