Noi audieri în dosarul lui Vasile Blaga
Articol de Stefania Grigore, 3 noiembrie 2016, 11:52
Fostul premier, Emil Boc, dar şi foştii miniştri ai Economiei, Adriean Videanu şi Ion Ariton, au fost chemati la sediul DNA Ploieşti.
Ei au fost citaţi în dosarul în care fostul lider liberal Vasile Blaga este urmărit penal.
Surse apropiate anchetei, au declarat că cei trei ar fi fost citaţi în calitate de martor.
Blaga, Boc si Ariton sunt foşti membri PDL, iar procurorii cercetează cum s-au obţinut bani pentru partid în perioada 2009-2012.