Toamna Baladelor, la cea de-a XVI-a ediție
Articol de Maria Gheorghiu, 4 noiembrie 2016, 16:15
Sâmbătă și duminică, la Palatul Național al Copiilor, se vor auzi din nou acorduri de chitară, pentru că de 16 ani încoace, toamna, aici, se numără baladele. Festivalul Național de Creație și Interpretare a muzicii folk pentru elevi,TOAMNA BALADELOR, are și anul acesta participanți din țară (12 județe) și din București, însumand aprox. 150 de copii care știu să țină o chitară în mană și au ales folkul ca formă de exprimare.
Există mai multe secțiuni: creație și interpretare, departajarea făcandu-se însă și pe categorii de vârstă. De asemenea, se vor juriza separat cei care vin de la palate și cluburi ale copiilor, licee pedagogice și școli vocaționale.
Festivalul este organizat de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin d-na Elena Ștefan, inspector pentru activități educative extrașcolare și este susţinut de Primăria Municipiului București și CENTRUL INTERNAŢIONAL ANTIDROG ŞI PENTRU DREPTURILE OMULUI în cadrul proiectului „ARTĂ CONTRA DROG”.
Parteneri în organizarea festivalului: Cluburile copiilor din București, Palatul National al Copiilor, CCD București, ASOCIAȚIA INFOCONS, SAMSUNG ELECTRONICS ROMÂNIA.
Juriul festivalului are în componență cantautori, jurnaliști radio-TV și profesori de muzică: Maria Gheorghiu, Mircea Vintila, Ovidiu Mihăilescu, Eugen Cristea, Loreta Popa (jurnalist), Manuela Popescu (Radio România), Luminița Stoica (profesor muzică).
Concursul va începe sâmbată, 5 noiembrie, la ora 9:00, iar GALA LAUREATILOR va avea loc duminică, 6 noiembrie, la ora 11:00. În cadrul galei îi veți putea asculta în recital și pe cei 4 membri ai juriului, cantautori, respectiv: Maria Gheorghiu, Ovidiu Mihăilescu, Mircea Vintilă și Eugen Cristea.