La mulți ani, sărbătoriților zilei, de Sfinții Mihail și Gavriil!
Articol de Marga Tudor, 8 noiembrie 2016, 12:48
Creştinii ortodocşi, dar şi cei greco catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Cei doi sfinți sunt cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.
Conform credinţei creştine, îngerii sunt fiinţe spirituale care au transmis în istoria biblică mesaje divine oamenilor.
Arhanghelul Mihail a condus poporul evreu spre pământul făgăduinţei, iar Gavriil este îngerul care a vestit naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi a lui Iisus Hristos. Peste un milion 300 de mii de români îşi serbează astăzi onomastica.
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril şi al tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri.
Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.
Arhanghelii, în viziunea populară, asistă si la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.
În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască.
Un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.
Altfel, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie. Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se serbează fiindcă ei iau sufletele oamenilor când mor.
În data de 8 noiembrie își serbează onomastica toți cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă.