Mii de românii sunt în pericol în propriile case
Articol de Stefania Grigore, 10 noiembrie 2016, 16:33
Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), anual, în România se produc, în medie, aproximativ 6.000 de incendii la locuinţe, în urma cărora circa 180 de persoane îşi pierd viaţa. Practic, la fiecare două zile o persoană pierde lupta cu viaţa în incendiile produse la locuinţe, dar au existat situaţii în care familii întregi au căzut pradă flăcărilor, întrucât cea mai mare parte a incendiilor se petrec pe parcursul nopţii.
Respectarea regulilor de siguranţă şi, în mod special, curăţarea coşurilor de fum de două ori pe an şi o dată obligatoriu înainte de începerea sezonului rece, apelarea la persoane autorizate în cazul unor lucrări la instalaţiile electrice sau de gaz, precum şi utilizarea detectoarelor sunt esenţiale pentru prevenirea unor incidente care pot avea urmări grave.
Montarea detectoarelor de foc este obligatorie în țări precum Germania, Franța și Marea Britanie.
În România însă echiparea cu astfel de echipamente este obligatorie numai pentru imobilele foarte înalte și pentru spațiile de comerț sau servicii publice.
În ceea ce privește detectoarele de gaz, obligativitatea este prevăzută în locuințele cu ferestre termopan sau geam securizat.