Campioana a dat adunarea
Articol de , 24 noiembrie 2016, 11:42
Cu numai cinci săptămâni înaintea noului sezon, Simona Halep şi-a reluat antrenamentele. Tot staff-ul tehnic al campioanei s-a reunit la Poiana Braşov, pentru o primă perioadă de pregătire. Darren Cahill a convins-o pe eleva sa, ca a doua perioadă de pregătire cea din luna decembrie, să se deruleze departe de casă la Adelaide în Australia.
Cahill a ales această strategie, pentru ca Simona să se poată acomoda mai bine cu temperaturile ridicate de la antipozi şi pentru ai creşte şansele la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Alături de Simona Halep şi Darren Cahill s-au alăturat şi ceilalţi membri ai staff-ului, antrenorul Daniel Dobre, preparatorul fizic Dragoş Luscan şi kinetoterapeutul Dragoş Ciauş.
După cantonamentul de la Poiana Braşov, Simona va pleca împreună cu echipa la Adelaide, unde se va antrena pentru primul turneu la care va participa în 2017, cel de la Shenzhen din China din perioada 2-8 ianuarie.
Luni 5 decembrie în sala din complexul sportiv de la izvorani, Simona Halep va efectua împreună cu staff-ul ei un antrenament deschis, la care va fi prezentă şi presa. Bucureşti FM va realiza un interviu cu marea campioană şi va prezenta prin imagini şi secvenţe filmate atmosfera de la antrenament.