Controale la Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Articol de Sabina Lapadatescu, 25 noiembrie 2016, 10:33
Corpul de Control al premierului va face verificări la Casa Națională de Asigurări de Sănătate în ceea ce privește funcționarea sistemului informatic al cardurilor de sănătate.
Controlul a fost dispus ca urmare a neregulilor înregistrate în acest sistem în repetate rânduri și vizează perioada de la 1 ianuarie până în prezent.
Verificările vor fi efectuate de o echipă mixtă din care vor face parte și reprezentanți ai Ministerului Sănătății.
Sistemul național al cardurilor de sănătate a costat peste 180 de milioane de euro și a intrat în functiune la 1 mai anul trecut.
Medicii de familie, dar și farmaciștii obligati prin lege să opereze cu aceste carduri au reclamat faptul că sistemul se blochează des, ceea ce nu le permite să-și desfășoare activitatea în conditii normale.