Încă o zi aglomerată la Direcția de Permise!
Articol de Sabina Lapadatescu, 25 noiembrie 2016, 11:52
Sute de persoane stau și astăzi la coadă la sediul Direcţiei de Permise de Conducere şi Înmatriculari din Pipera!
De dimineață, coada se întindea pe o distanță de aproximativ 40 de metri.
Oamenii se plâng că așteaptă mult prea mult pentru a-și rezolva problemele și că sunt puțini oameni la ghișee.
Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, i-a chemat la discuții astăzi pe prefecții de București și Ilfov și pe reprezentanţii conducerii Direcţiei de Permise! Aceștia trebuie să găsească soluții imediate pentru a evita, pe viitor, astfel de situații.
Întâlnirea are loc după ce și ieri au fost cozi de sute de persoane la Direcția de Permise din Șoseaua Pipera.
Situația nu reprezintă însă o noutate. Încă din varã, la „permise si înmatriculări” și la „pașapoarte” se formează cozi, se produce înghesuială, iar oamenii pierd ore întregi.