A murit Fidel Castro
Articol de Marga Tudor, 26 noiembrie 2016, 09:25
Actualul preşedinte al Cubei, Raul Castro, a fost cel care a făcut anunţul, informează presa oficială din Cuba, citată de CNN Español.
Fidel Castro, care s-a retras dupa 45 de ani în fruntea Cubei, a murit la vârsta de 90 de ani. Ultima sa aparitie publica a fost in luna august.
Fostul lider cubanez va rămâne mereu în istorie drept o personalitate controversată, dar și un revoluționar care a luptat toată viața pentru a transforma și a menține Cuba într-un stat socialist.
Fidel Castro a fost liderul Revoluţiei Cubaneze, a deţinut funcţia de premier al Cubei în perioada 1959-1976 şi de preşedinte, între 1976 şi 2008. În 2008, i-a predat puterea fratelui său, Raul Castro.
Deşi retras din viaţa publică, Fidel Castro a rămas o sursă de inspiraţie pentru nucleul dur al Administraţiei socialiste de la Havana, condusă de fratele său, Raul Castro.
În luna aprilie, într-o apariţie publică, Fidel Castro declara: „În curând voi împlini 90 de ani. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte această idee. Nu am făcut niciun efort pentru asta, este ironia sorţii. În curând, voi fi ca toţi ceilalţi”.
Fidel Castro a rezistat în faţa a zece preşedinţi americani (Eisenhower, Kennedy, Johnson, Nixon, Ford, Carter, Reagan, Bush senior, Clinton, Bush junior), a supravieţuit mai multor secretari generali sovietici, devenind liderul cu cea mai mare perioadă în care a condus un stat de pe parcursul întregului secol XX.
El aparţine generaţiei de insurgenţi ai secolulu XX alături de Nelson Mandela, Ho Shi Min, Ghe Guevara, Camilo Torres, Mehdi Ben Barka.
A avut relaţii apropiate cu unii dintre cei mai importanţi oameni politicii ai vremii sale, precum Tito, Hrusciov, Nelson Mandela, Indira Gandhi, Jiang Zemin, Nasser şi a cunoscut mai mulţi oameni de cultură care au lăsat moştenire un tezaur cultural nepreţuit (Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Ernest Hemingway, Gabriel Garcia Marquez, Gerard Depardieu, Steven Spielberg).