Frozen – Regatul Îngheţat, spectacol de excepţie la Sala Palatului
Articol de Sabina Lapadatescu, 30 noiembrie 2016, 15:08 / actualizat: 2 decembrie 2016, 11:36
Spectacolul FROZEN – Regatul Îngheţat se va pune în scenă din nou la Sala Palatului, pe 6 decembrie 2016.
După succesul de care s-a bucurat în luna octombrie, când Sala Palatului a fost umlplută până la refuz, organizatorii evenimentului, compania “Theater du Soleil”, au decis sa vină în faţa publicului bucureştean cu o a doua reprezentaţie.
Show-ul este unul grandios, un spectacol muzical, cu dansuri şi momente de balet unice, costume şi decoruri de basm care îi vor purta pe cei mici şi mari într-o lume de vis, alături de cele mai îndrăgite personaje: Prinţesa Anna, Regina Elsa, Hans, creatura Marshmallow, Kristoff etc.
Regia este semnată de Camelia Popa, muzica a fost compusă de Nicolae Caragia (Rep. Moldova), iar scenariul aparţine scriitoarei Zully Mustafa. Ansamblul de balet este alcătuit din peste 30 de dansatori şi balerini profesionişti. Scenograful spectacolului este Ovidiu Pascal.
Din distribuţie fac parte tinerii şi talentaţii Ioana Maria Repciuc (Regina Elsa), Veronica Prodan (Prinţesa Anna), Răzvan Bănică (Hans) şi Ovidiu Usvat (Kristoff), apoi Adrian Viorel Ionescu (Olaf), Traian Gabriel Ciocan (Zven), Valentino Tiron (Regele Trol) – este şi regiztorul tehnic al acestui spectacol, Ştefan Viorel Păunescu (Regele Tată), Luiza Sorivan (Regina Mamă), Mihai Vlad Filip Popa (Nepotul Trol), Victoria Radu (Răspândac), Silva Helena Schmidt (Femeia cu vreascurile), Claudia Susanu (Oama de zapadă).
Spectacolul va începe la ora 17:30.
Prețurile biletelor variază între 80 și 30 de lei.