Sfântul Andrei, ocrotitorul României
Articol de Sabina Lapadatescu, 30 noiembrie 2016, 10:05
Este zi de sărbătoare la români.
Aproape 700.000 de oameni care poartă numele de Andrei, Andreea și derivate ale acestora îşi sărbătoresc onomastica.
Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat ”ocrotitorul României”, în anul 1997, iar din 2012 ziua de 30 noiembrie este prin lege sărbătoare publică şi, prin urmare, zi liberă.
De asemenea, Sfântul Apostol Andrei a fost ales drept ocrotitorul viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.
Andrei era pescar, frate cu Petru şi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Conform Evangheliei, atunci când l-a întâlnit pe Mesia, a răspuns fără şovăire chemării de a fi propovăduitor al mesajului creştin.
După înălţarea lui Iisus la cer şi pogorârea Duhului Sfânt, apostolii au tras la sorţi teritoriile pentru misiune. Sfântului Andrei i-a căzut Pontul, adică teritoriile din jurul Mării Negre. Există mărturii istorice că el a răspândit creştinismul la sciţi, o populaţie din nordul şi vestul Mării Negre. De aici se trage concluzia că Sfântul Andrei a ajuns şi pe teritoriul Dobrogei de astăzi, unde a hirotonit preoţi şi episcopi. Aceştia au dus mesajul creştin şi populaţiei dacice dintre Dunăre şi Carpaţi.
Având în vedere aceste lucruri, Sfântul Andrei este considerat apostolul românilor şi ocrotitorul spiritual al României. Sfântul Andrei a murit ca martir în oraşul Patras din Grecia, răstignit pe o cruce în formă de X.