Consumul de nuci aduce numeroase beneficii
Articol de Stefania Grigore, 5 decembrie 2016, 12:00
Potrivit cercetătorilor britanici, consumul de nuci aduce numeroase beneficii. Oamenii de ştiinţă britanici susţin că un consum zilnic moderat de nuci ţine departe de noi numeroase boli. Cercetătorii britanici, au efectuat un studiu la University College London (UCL), la care au atras în jur de 800.000 de voluntari, care consumau zilnic câte 20 de grame de diferite nuci, incluzând arahidele şi nucile.
Potrivit studiului recent, s-a constatat că era suficienţă chiar şi această cantitate pentru a reduce cu 30% riscul dezvoltării unor boli cardiovasculare. Consumul zilnic de nuci a redus cu 15% riscul de cancer şi cu 22% riscul de deces prematur. Este curios faptul că acest aliment are proprietatea de a reduce semnificativ îmbolnăvirea cu diverse forme de cancer. S-a mai descoperit că persoanele care erau predispuse de a face diabet aveau şanse mari de a reduce de două ori dezvoltarea acestei boli, dacă consumau zilnic nuci.
Nucile conţin proteine, grăsimi vegetale, fibre, antioxidanţi şi multe minerale, în special magneziu, care au efecte favorabile de lungă durată asupra organismului nostru. Ca urmare, experţii britanici sunt ferm convinşi de faptul că în cazul unui consum moderat de doar câteva nuci pe zi este posibil să ameliorăm semnificativ starea de sănătate a organismului şi să-l protejăm de diverse boli. Specialiştii în nutriţie din Marea Britanie sunt dispuşi să continue studiile pe acest aliment.