Antrenament cu presa la Izvorani
Articol de , 9 decembrie 2016, 00:47 / actualizat: 9 decembrie 2016, 10:40
Printre ultimele antrenamente pe care campioana noastră le-a efectuat în ţară înainte de plecarea în Australia, a fost şi cel de la Complexul Olimpic de la Izvorani unde condiţiile sunt de cinci stele.
Staff-ul Simonei a dorit ca prin acest antrenament la care a avut acces şi presă, să arate tuturor nivelul jocului la care a ajuns sportiva noastră. Cei prezenţi în sala de tenis de la Izvorani au avut de asemenea şansa să vadă pe viu un antrenament al Simonei efectuat cu zâmbetul pe buze, cu cei doi antrenori ai săi Darren Cahill şi Daniel Dobre.
Chiar din primele moment ale şedinţei de pregătire, s-a putut observa că există un salt calitativ evident al jucătoarei noastre faţă de anul trecut. Viteza de deplasare în teren, loviturile de dreaptă şi de rever în lung de linie din alergare şi un serviciu mult îmbunătăţit, sunt acum armele pe care Simona Halep le foloseşte frecvent împotriva adversarelor din circuitul WTA.
La antrenamentul de la Izvorani în teren alături de Simona a fost şi Alexandra Cadanţu care s-a antrenat cot la cot cu numărul 4 mondial.
Alexandra o jucătoare de mare talent, ne-a arătat că doar accidentările din ultima perioadă au ţinut-o departe de primele o sută de jucătoare ale lumii.