Medicul Gheorghe Burnei a fost reținut
Articol de Alina Neagu, 11 decembrie 2016, 07:54
Medicul Gheorghe Burnei a fost reținut pentru 24 de ore.
Chirurgul a fost audiat ieri timp de peste șapte ore de procurori.
El este acuzat de săvârşirea a 17 presupuse fapte de corupţie comise în perioada octombrie-noiembrie anul aceasta, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Doctorul Burnei ar fi luat mită şi ar fi făcut unele experimente neautorizate pe copiii pe care îi trata.
Ieri dimineață, polițiștii și procurorii au efectuat cinci percheziţii la Spitalul Marie Curie la care lucrează doctorul, dar şi la locuinţa acestuia.
Pe numele lui Gheorghe Burnei au fost deschise două dosare distincte, intrumentate însă de acelaşi procuror.
Ministrul Sănătăţii a reacţionat la scandalul în care este implicat cunoscutul medic.
Vlad Voiculescu susţine într-o postare pe Facebook că nu au existat plângeri la Colegiul Medicilor din România împotriva chirurgului, iar în acest caz medicul fie are doar o problemă de corupţie, fie există o problemă gravă de sistem şi de încredere în instituţii-cheie.