Vizită gratuită la Muzeul Cotroceni
Articol de Flavia Voinea, 23 decembrie 2016, 09:10
Copiii si adolescenții care nu au împlinit 18 ani au intrare gratuită la Muzeul Cotroceni.
Institutia isi va deschide portile marti, 27 decembrie, cand se vor implini 25 de ani de la înființare.
Programările pentru vizitare se pot face cu cel puțin 48 de ore înainte, telefonic sau online, pe site-ul muzeulcotroceni.ro
Cotroceni este singura reşedinţă din întreg teritoriul românesc care a cunoscut folosinţa cea mai îndelungata, de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi pâna în prezent. Datorită acestui fapt, prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, a fost înfiinţat Muzeul Naţional Cotroceni, ca instituţie de reprezentare naţională, în subordinea Ministerului Culturii. La 27 decembrie 1991, latura veche a Palatului a fost deschisă marelui public, iar, ulterior, prin H.G. 1279 din 20 decembrie 2001, Muzeul a fost transferat în subordinea Administraţiei Prezidenţiale.
Palatul Cotroceni, sediul Administraţiei Prezidenţiale, se află într-un loc istoric cu o tradiţie de vieţuire de peste patru sute de ani. Între 1679 – 1681, pe acest teren situat la vest de București, pe malul drept al Dâmboviței, pe dealul Cotroceni, domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire, defrișând o zonă dens împădurită din foștii codrii ai Vlăsiei. În cadrul ctitoriei realizată de Domnitorul Şerban Cantacuzino se remarcau biserica „Adormirea Maicii Domnului“, asemănătoare tipologic bisericii episcopale din Curtea de Argeş, precum şi grandiosul palat domnesc, edificat în spiritul baroc, specific civilizaţiei occidentale europene a acelor vremuri.
sursa: muzeulcotroceni.ro