Este așteptat numele noului premier
Articol de , 27 decembrie 2016, 08:43
Numele noului premier ar putea fi cunoscut zilele acestea.
Înainte de sărbători, președintele Klaus Iohannis a declarat că va face anunțul după Crăciun.
Șeful statului fie va nominaliza prim-ministrul, fie va convoca o nouă rundă de discuții cu reprezentanții partidelor.
PSD a propus-o pentru această funcție pe Sevil Shhaideh, propunere susținută de coaliția majoritară în Parlament.
Reprezentanții opoziției susțin că este dreptul constituțional al președintelui să facă o analiză cât mai serioasă a propunerii privind desemnarea premierului.
Sevil Shhaideh are 52 de ani, a absolvit ASE-ul, a deținut mai multe funcții în administrația publică, apoi a fost secretar de stat și ministru.
Dacă va fi nominalizată, ea va deveni prima femeie premier din istoria țării.