Miniștrii propuși, audiați în Parlament
Articol de Sabina Lapadatescu, 4 ianuarie 2017, 09:54
Au început audierile miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul Sorin Grindeanu.
După audieri, premierul desemnat va cere votul de învestitură al Parlamentului într-o sedință de plen, care va începe la ora 15:00.
Dacă Sorin Grindeanu primește votul de încredere, el și echipa sa urmează să depună jurământul de credință la Palatul Cotroceni în cursul serii.
Noul guvern ar trebui să treacă fără emoții de votul din Parlament, pentru că deține majoritatea coaliției PSD-ALDE, la care se adaugă susținerea UDMR și a minorităților naționale.
Măsurile de relaxare fiscală promise de PSD în campania electorală vor fi analizate astăzi de Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților, iar mâine vor fi dezbătute într-o sesiune extraordinară a plenului, convocată special pentru modificarea în acest sens a Codului Fiscal.
Programul prevede, între altele, eliminarea contribuției la sănătate pentru toți pensionarii și scutirea de impozitul pe venit a tuturor pensiilor sub 2.000 de lei.