Copil născut în condiții extreme
Articol de , 7 ianuarie 2017, 14:24
Final fericit pentru o gravidă din Dobrogea.
Femeia a născut un copil sănătos în această dimineață în mașina cu care era transportată către maternitate și care a rămas blocată în troiene, pe un câmp.
Ea a fost ajutată de paramedicii Inspectoratului pentru Situații de Urgență, aceștia fiind asistați prin radiotelefon de medicul de tură al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Deși extremă, aceasta a fost unica soluție, după ce autovehiculul de teren cu șenile, care a preluat două gravide din localitățile Adamclisi și Lespezi, a rămas înzăpezit pe câmp, în zona comunei Dobromir.
După ce o autofreză a a reușit să deszăpezească drumul până la autoșenilată, cele două femei, lăuza și gravida, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Oraşul Băneasa, unde au fost internate pentru a primi îngrijirile medicale necesare.