Traficul rutier a fost reluat în totalitate pe Autostrada Soarelui
Articol de Stefania Grigore, 9 ianuarie 2017, 12:03
Se circulă însă controlat, în coloană, sub supravegherea Poliției Rutiere.
Circulația este în continuare închisă pe A4, între Ovidiu și Constanța și pe DN3, Ostrov-Basarabi.
Peste 40 de trenuri au fost anulate din cauza vremii nefavorabile.
Garniturile care sosesc în Gara de Nord au întârzieri cuprinse între 20 și 125 minute.
Pe cele două aeroporturi bucureștene nu sunt curse anulate, dar pot surveni întârzieri de până la o oră la decolare pentru degivrarea aeronavelor.
Înainte de a pleca la drum, șoferii pot suna la numărul 021/9360 pentru a afla cum se circulă în țara.