Begu şi Tecău sunt în optimi la dublu mixt la Australian Open
Articol de , 21 ianuarie 2017, 12:16
Irina Begu şi Horia Tecău s-au calificat în turul doi în turneul de dublu mixt de la Melbourne. Ei au câştigat în două seturi cu 6-3, 6-4, partida cu perechea formată din americanca Vania King şi pachistanezul Aisam Qureshi.
Meciul a durat o oră şi un minut, iar dublul rămânesc nu le-a oferit nici o şansă de breack adversarilor. Begu şi Tecău au servit 10 aşi şi s-au înţeles foarte bine în teren pe tot parcursul partidei.
Este a doua oară după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016, când Irina Begu şi Horia Tecău joacă împreună la dublu. Prima dată cei doi au făcut echipă la olimpiada de anul trecut şi au ajuns până în sferturi, unde au pierdut în faţa dublului din Cehia Lucie Hradecka/Radek Stepanek.
În optimile de finală de la Australian Open, Begu şi Tecău vor avea o misiune mult mai grea, pentru că întâlnesc o echipă cotată mult mai bine şi mult mai experimentată. Este vorba de perechea formată din columbianul Juan-Sebastian Cabal şi americanca Abigail Spears.