Stii de ce avem zi libera marti? Iti prezentam povestea Unirii Principatelor Romane!

Articol de Mircea Apostolescu, 24 ianuarie 2017, 07:00

Guvernul a anuntat faptul ca ziua de 23 ianuarie va fi libera, facand, astfel, punte intre week-end-ul acesta si ziua de 24 Ianuarie, care a fost decretata zi nelucratoare.

Dar, oare de ce suntem liberi pe 24 ianuarie? Care este semnificatia acestei zile, in afara de faptul ca ne ofera o minivacanta?!

Ziua de 24 ianuarie rămane in istoria poporului român ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei si Valahiei.

Vreme de multi ani, de la Mihai Viteazul incepand, puternicii Europei si ai lumii au zadarnicit Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, fie pe fata, cu armele, cum s-a intamplat la 1848, fie pe cai ocolite, asa cum s-a intamplat de la 1856, pana la 24 ianuarie 1859.

Unirea s-a putut infaptui, într-un context international favorabil, care a dus, apoi, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând, pentru prima dată , câteva elemente occidentale în viata românilor. Vremurile mai favorabile, pe planul politicii europene nu trebuie sa ne faca, insa, a uita truda in folosul idealului national unor mari romani, oameni politici, militari dar si carturari, care au facut parte din Partida Unionista, atat in Moldova cat si in Valahia, truda fara de care Mica Unire, cum a fost ea numita, pentru a o deosebi de Unirea cea Mare de la 1918, nu ar fi fost infaptuita. Si trebuie sa ne inclinam aici memoriei marilor carturari Mihail Kogalniceanu si Costache Negri, a colonelului Alexandru Ioan Cuza, a poetului Vasile Alecsandri, in fata memoriei lui Anastase Panu si Vasile Malinescu, cei care au insufletit Miscarea Unionista din Moldova. Desigur, nu putem de uitarii lupta politica si, deseori chiar cu armele, a unionistilor munteni, precum marele carturar si om politic C. A. Rosetti, fratii Stefan si Nicolae Golescu, fratii Ion si Dumitru Bratianu, A. G. Golescu sau Christian Tell. Mai trebuie spus ca aceste personalitati au plamadit istoria Romaniei si dupa 24 ianuarie 1859, Kogalniceanu, fratii Golesti si Ion Bratianu fiimd, pe rand prim-ministrii ai Romaniei Mici. Numele lui Kogalniceanu si al lui Alecsandri vor fi l legate, peste aproae 20 de ani de la Mica Unire, de dobandirea Independentei de Stat a Romaniei, prin Razboiul de Independenta.

Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a insemnat, in fapt, formarea primului stat unitar romanesc prin aducerea sub acelasi domn a vechilor principate, Moldova si Tara Românească. Noul stat, mai intai o uniune personala, a fost numit Principatele Unite.

Astazi, in Bucuresti, in zona 11 Iunie – Dealul Mitropoliei, mai exista, inca, o strada care poarta acest nume, Principatele Unite, incercand sa readuca in amintirea noastra evenimentele de la 1859.

Dar, cum de a fost posibil acest prim pas catre statul national, modern, independent al romanilor?

La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei si Tarii Românesti se disputa intre interesele Rusiei si ale Imperiul Otoman, care se opuneau unirii lor, nedorind sa constituie un stat national puternic, intr-o zona a carei dominatie si-o disputau intre ele, prin dese razboaie. Intre 1853 si 1856, s-a putrat Razboiul Crimeii, in care Rusia Tarista a fost învinsă de alianta Marilor Puteri, formata din Regatul Unit al Marii Britanii so Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei si Imperiul Otoman. Aceasta rasturnare de forte avea sa aduca Principatele Romane in atentia conclavului marilor puteri europene, scotandu-le din zona de influenta disputata doar de Rusia si Imperiul Otoman. Principatele Române, in atentia conclavului european!

După războiul Crimeii, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris, se luau decizii importante pentru soarta principatelor Moldovei si Tarii Românesti.

Moldovei i se alipesc, spre exemplu, trei judete din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail si Bolgrad, rupte din Imperiul Tarist. În contextul agitatiei pe care unionistii o fac in tara si a eforturilor pentru unirea celor două principate, pe care ei le depun pe langa Marile Puteri, în 1857 acestea acordă popoarelor din Moldova si Valahia dreptul organizării unui „referendum” , oconsultare a populatiei cu drept de vot, cu privire la Unire. Masura era vazuta de catre reprezentantii marilor puteri ca o modalitate de a stavili dorinta de unire a romanilor, inecand-o in manevre politicianiste. În scopul consultarii populare, s-au constituit adunări Ad-hoc, în care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad-hoc. Aceste din urma Divanuri Ad-hoc urmau a se pronunta asupra viitoarei organizari politice si sociale a Tarilor Romane.

In Tara Românească, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire însă in Moldova, lupta a fost mult mai grea, deoarece caimacanul, loctiitor la conducerea Moldovei, Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care îi promitea domnia dacă Unirea nu s-ar fi realizat, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc. Vogoride, insa, a destăinuit, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol tot planul sau de a impiedica Unirea si de a pune mana pe domnia Moldovei. Corespondenta dintre cei doi frati Vogoride a fost furată si publicată în presa europeană, la Bruxelles. Descoperirea acestei uneltiri politice a iscat scandaluri atât printre români, cât mai ales la nivel european. S-a ajuns pana acolo incat Marile Puteri au rupt relatia cu Imperiul Otoman. Reprezentantii Partidei Unioniste din Moldova si Valahia au solicitat întâlniri cu împăratul Frantei, Napoleon, si cu regina Marii Britanii, Victoria, pentru a le prezenta adevarata situatie si dorinta de unire a romanilor de pe ambele maluri ale Milcovului. In urma scandalului si a demersurilor diplomatice, alegerile falsificate au fost, in cele din urma, anulate.

În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri, toti reprezentantii s-au pronuntat pentru Unirea Pprincipatelor Moldovei si a Tarii Românesti.

Astfel, in 1858, Conventia de la Paris statua mai multe principii referitoare la principatele române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea PARTIALA a principatelor Moldovei si Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestătii Sale Sultanul” si sub protectia Marilor Puteri. Unirea propusă aici era, mai degrabă, una formală, cele două principate urmând să functioneze separat în mare parte, ca si până atunci, avand doar câteva puncte comune. Aceste institutii comune ar fi urmat sa fie: o Comisie Centrală la Focsani, un fel de mic Parlament, Înalta Curte de Justitie si Casatie si Armata.

Capitalele rămâneau separate, la Bucuresti si, respectiv, la Iasi, si se intentiona ca domnitorii să fie diferiti.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza la Iasi si la Bucuresti a dat insa peste cap toate planurile!

In anul 1859, pe data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iasi, în Moldova, fiind ales domn colonelul Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri si la Bucuresti. Profitând de faptul că, prin Conventia de la Paris, Marile Puteri nu stipulau in mod expres că principatele române vor trebui sa fie conduse de doi domni diferiti, la Bucuresti a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza.

Puse în fata faptului împlinit, prin inteligenta oamenilor politici moldoveni si munteni, Marile Puteri au trebuit sa accepte două principate conduse de acelasi domnitor.

Marele merit al lui Cuza a fost, insa, acela de a fi reusit să aducă recunoasterea internatională a Unirii Principatelor Române. Mai mult decat atat, prin reformele sale din toate domeniile, Cuza a pus bazele statului român modern. Noul stat va incepe sa se numeasca „Romania” numai dupa abdicarea lui Cuza si redactarea primei Constitutii, in 1866. Le va reveni oamenilor politici ce vor ramane legati de destinele tarii, dupa abdicarea fortata a lui Cuza, sarcina de a transforma Principatele Unite dintr-o uniune personala, conditionata de existenta pe tronul tarii a domnului ales in 1859, intr-un stat adevarat, modern si, apoi, independent.

Aceasta transformare au reusit-o politicienii romani prin aducerea domnului strain, Principele Carol de Hohenzzollern pe tronul Principatelor Unite, la 10 mai 1866, si, apoi, in urma Razboiului de Independenta 1877-1878. În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reusit să se unească si sa formeze primul stat romanesc modern, Transilvania avea sa ramana sub stăpânire austriacă, iar, din 1867, odata cu formarea Imperiului Austro-Ungar, sub dominatie austro-ungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.

La 158 de ani de la Unirea Principatelor Romane si pregatindu-ne pentru Centenarul Marii Uniri de anul viitor, cred ca trebuie sa ne aplecam din nou asupra cartilor de istorie si sa ne aducem aminte de cei care au facut posibil Statul National Unitar Roman.

Este bine ca noi sa rememoram evenimentele ce au dus la formarea Romaniei Mici si sa le putem povesti noilor generatii, care se apleaca mai mult asupra tabletei, a supra smartphone-ului, jocurilor pe calculator si a site-urilor de socializare decat asupra cartii de istorie.