Bugetarii vor primi vouchere de vacanță de la 1 iulie
Articol de , 25 ianuarie 2017, 18:50
Fiecare bugetar va primi un voucher de vacanță în valoare de 1.450 de lei de la 1 iulie, a declarat Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa, la finalul ședinței Comisiei de Dialog Social de la Ministerul Finanțelor Publice.
Cele două părţi au discutat despre parametrii macroeconomici ai bugetului pe 2017.
Hossu a mai spus că singura deficiență rămâne faptul că acordarea fondurilor de premiere va fi prorogată pentru începutul anului viitor și va fi prevăzută în noua lege de salarizare unitară, care ar putea intra în vigoare de la 1 iulie.
Potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență, publicat luni pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, acordarea unor drepturile salariale și de altă natură de care ar trebui să beneficieze personalul din sectorul bugetar, precum premii, tichete cadou, tichete de masă, vouchere de vacanță etc., va fi amânată până la 31 decembrie 2017.