Protestul a fost reluat în Piața Victoriei!
Articol de , 5 februarie 2017, 14:11
Aproximativ 300 de persoane protestează acum în fața Guvernului împotriva Ordonanței privind modificarea Codurilor penale.
Oamenii spun că vor să vadă publicată în Monitorul Oficial decizia de abrogare.
Protestatarii au pancarte și steaguri.
De dimineață, în Piața Victoriei au manifestat câteva zeci de studenți veniți cu trenul de la Cluj.
Între timp ei au plecat să se cazeze în cămine, dar au promis că se vor întoarce diseară la protest.
În Piața Victoriei a sosit și un grup de bicicliști care urmează să pedaleze într-un marș de la Parcul Izvor la Piața Victoriei, de la ora 15.
În acest moment continuă să vină oameni care vor participa la manifestația de amploare de diseară.
Poliția recomandă participanților la proteste să evite conflictele și să se indepărteze de cei cu comportamente neadecvate sau care au obiecte periculoase.
În caz de nevoie oamenii pot apela cu încredere numărul de urgentă 112.
De asemenea, șoferii sunt sfătuiti să nu forțeze barajele impuse și să respecte indicațiile polițiștilor cu privire la rutele ocolitoare.