Trenurile care circulă pe ruta Braşov – Ploieşti înregistrează întârzieri din cauza unor probleme tehnice
Articol de Stefania Grigore, 6 februarie 2017, 11:58
Sunt probleme şi pe calea ferată. Trenurile care trec prin Brasov și sosesc în Gara de Nord din Capitală au întârzieri de până la 3 ore.
Acestea sunt cauzate de o defecțiune tehnică apărută în această dimineață la linia de contact din zona Predeal.
Echipele de intervenție au remediat problemele apărute la linia de alimentare.
Timp de mai bine de o oră, circulația trenurilor între stațiile Timișu de Sus si Dârste s-a desfășurat pe un singur fir.