Sfaturi pentru îndrăgostiţi: De ce suntem greu „iubibili” şi ne plac relaţiile toxice?

Articol de Stefania Grigore, 13 februarie 2017, 11:03

Iubirea nu mai e ce-a fost odată, iar funcţionalitatea unei relaţii de cuplu din zilele noastre ţine de un complex de factori. Dacă acum mulţi ani, nevoile într-un cuplu erau relativ limitate, în epoca modernă suntem din ce în ce mai greu de mulţumit, lucru care ne face să fim greu “iubibili” sau să ne placă relaţiile toxice.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, persoanele greu “iubibile” sunt, în general, acelea care au suferit, în decursul anilor, dezamăgiri, nu doar în viaţa sentimentală, dar şi în celelalte planuri. Acele persoane au încetat pur şi simplu să mai creadă în oameni, în nevoia lor necondiţionată de a iubi şi vor vedea în orice o piedică în drumul către fericirea lor. “La un nivel pragmatic, poate au tot dreptul să fie dezamăgite pentru că au eşuat într-o relaţie anterioară sau poate în viaţa profesională. Dar dacă acea atitudine de blazare continuă mult timp după eveniment şi chiar se accentuează, nu viaţa mai e problema acelor persoane, ci atitudinea lor faţă de viaţă”, crede specialistul.

În acelaşi timp, capcana în care cad persoanele „dezamagite” este de fapt tendința de a confunda pe „am experiență de viață” cu „am trăit o experiență de viață din care am învățat cum să-mi fie mai bine data viitoare”. Aceste persoane consideră că „experiența de viață” înseamnă a trăi multe experiențe, cantitativ vorbind. “Experiența de viață înseamnă, de fapt, să învățam ceva util din întâmplare, nu neapărat să bifăm multe pe agenda vieții, pentru ca mai apoi să ne găsim scuze ca să devenim din ce în ce mai speriați si evitanți. Înseamnă să devenim mai atenți la nevoile și dorințele noastre, nu să renunțăm la „întâmplările” pe care viața ni le scoate în cale pentru că „știm” noi că s-ar putea să doară. Experiența de viață înseamnă să ne dăm voie să trăim tot ce vine spre noi și să transformăm acea situație în ceva benefic, pentru că, dacă noi nu facem situațiile să se întâmple cum vrem noi, ne „întâmplă” ele pe noi cum vor ele. Persoana care nu mai crede în iubire consideră că „știe” că: ”iubirea nu există, că nu va dura, că va fi din nou dezamagită, că s-ar putea s-o doară, că totul este trecător ș.a.m.d.”. Astfel, ea nu va fi dispusă să-ți acorde o șansă reală, deoarece nu este dispusă să-și acorde ei însăși o șansă reală”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

Reversul medaliei: relaţiile toxice
În opoziţie cu persoana dezamăgită, care fuge de relaţii şi nu mai vrea să audă de iubire, sunt persoanele care nu suportă singurătatea şi preferă să rămână captivi chiar şi într-o relaţie toxică. “Astfel de persoane cred foarte mult în iubire, chiar dacă au fost dezamăgiţi în trecut, vor dărui confort emoţional partenerilor, iar atunci când vor observa cât de puţin primesc, vor avea tendinţa de a plusa. În timp, se vor epuiza psihic și vor tinde să-și piardă motivația și să devină la rândul lor dezamagiţi, reci, distanţi şi evitanţi. De cealaltă parte, mai există cazuri în care persoana „deja dezamăgită” se va simți agresată de iubirea celuilalt și va avea tendința să se retragă și mai mult din motivul fricii instalată din suferința anterioară.O astfel de relație este departe de a avea șanse să devină una constructivă dacă rămâne în același context. Este, fără doar şi poate, o relație toxică ce aduce doar suferință din ce în ce mai mare în timp și distruge și persoana sănătoasă emoțional. Persoana care nu a învățat dintr-o suferință cum să-ți acceseze resursele și puterea interioară pentru a deveni o variantă mai bună a ei, va trage în jos și persoana de lânga ea”, crede psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce putem face pentru a avea o relaţie echilibrată?
Specialistul consideră că trei paşi sunt vitali ca să nu cădem în cele două capcane: a persoanei care nu mai vrea să audă de iubire şi a persoanei care preferă să se sufoce într-o relaţie toxică decât să fie singur.

1. Vindecarea emoţională necesită timp. “În primul rând trebuie să aşteptăm un timp pentru a te vindeca emoțional, înainte să ne aruncăm în următoarea relație, pentru că sunt șanse mari s-o determinăm să fie toxică! Cât timp să așteptăm? Vom simți când suntem vindecaţi atunci când vom crede din nou în iubire. Nevoia de iubire este o chestiune instinctivă şi va reapărea când nici nu ne aşteptăm”, este de părere psihologul.

2. Dezamagirea, doar o capcană. “Trebuie să învăţăm să renunţăm la dezamăgire, deoarece este doar o capcană și, în același timp, o scuză ce ne face să renunțăm la a învața, a ne dezvolta, a căuta soluții! Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne vindeca rănile emoționale și trebuie să ne reformulăm credințele despre viață care ne mențin suferința și reacțiile de evitare a provocărilor”, declară specialistul.

3. Rolul observatorului. “Cea mai eficientă metodă de a fi cât de cât obiectivi în ceea ce priveşte situaţia conflictuală, este să ne punem din când în când în rolul observatorului pentru a vedea dacă persoana de lângă tine a făcut tot ce ține de ea (sau este măcar dispusă să facă) pentru a-și vindeca rănile anterioare, pentru a evita o relație toxică. În Neuro-Programarea Lingvistică (NLP), accesarea rolului Observatorului ne permite să ne detașăm de situație, s-o privim cu mai multă obiectivitate. Detașarea emoțională, oricât de puțin sau mult am obține din ea, ne permite o mai mare claritate și un acces mai direct și mai rapid la resurse, respectiv la soluții”, conchide cunoscutul psiholog şi trainer NLP, Laura Maria Cojocaru.

Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Asociației ”Generația Iubire”, este psihoterapeut şi trainer în programare neouro-lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 6 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare şi psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu şi familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică și terapii florale Bach. De peste 7 ani ghidează oamenii, atât în ședințe individuale, cât și de grup, și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.